Desfac curioasă câteva pagini îngălbenite de timp. Foile „îmbrăţişează” fotografia unei tinere în costum popular, pe dosul căreia stă scris: „Domnişoarei profesoare Mimi Frumuşeanu din Craiova, 12 iulie 1921”. Privesc imaginea, dar iute o las deoparte. Scrisoarea mă atrage azi mai mult.
„Draga mea prietenă, Iacă, veni timpul să-ţi scriu şi te rog să nu mă cerţi pentru că am avut o mulţime de probleme aici în Lereşti. Ba, ţi-oi spune şi cât am tras pe drum, până la Piteşti, apoi la Câmpulung! Bată-i vina, că trebuie să te aştepţi numai la rele când pleci la un drum aşa de lung şi anevoios. Când am plecat din Craiova a fost frumos. Pe la Slatina a început să plouă de s-a stricat drumul. Aici am rămas o noapte, pentru că abia după ora 2 din zi am reuşit să vorbesc la Primărie pentru locul de casă. Pot să spui de calea până la Piteşti pe care am făcut-o cu tot dragul, într-un tren cu vagon ce avea cupeuri foarte odihnitoare. Am mers mult, dar a fost foarte plăcut, pentru că am cunoscut o familie foarte bună, de loc din Piteşti. Domnul m-a lămurit, mai pe larg, cum e cu reforma agrară şi ce drepturi are tata care, după cum ştii, este şi el profesor şi pe deasupra invalid de război. Ba, s-a oferit ca, în caz de am nevoie, să mă ajute dacă binevoiesc. El era foarte convins că reforma avea să se facă. Aproape toată suflarea bărbătească pe care am întâlnit-o în drumul până aici numai despre asta vorbea, dar nu prea mulţi credeau că se va face.
Dară de la Piteşti am plecat grăbită cu un cupe, pentru că trenul abia plecase şi nu mai aveam altul până a doua zi, şi am ajuns pe seară la tuşa Măriuţa, care era bucuroasă că mă vede. A doua zi, pe la ora prânzului, am fost cu ea pe la prăvălii ca să cumpărăm ceva şi să ne mai limpezim şi noi puţin ochii. Mai ales ai mei, care erau tare obosiţi. Cu ceva apă de viorele pe o cârpă de bumbac, m-am mai înviorat puţin şi n-am scăpat până nu m-a dus la pozat. Dar nu oricum, ci cu strai de-al nostru, un costum de-al bunicii. A chemat o fată de ne-a făcut părul cu fierul, ca să ne de-a o pieptănătură mai modernă. A trebuit să aşteptăm ceva timp, pentru că la atelierul foto al domnului Jean Rădulescu (tizul meu, cum se vede!) este mare înghesuială la pozat. E foarte priceput. O să-ţi dai seama de talentul lui când o să te uiţi la poza ce ţi-am pus în plic. Să te uiţi bine, că am o pereche de încălţări albe, din piele fină, pe care le-am pus special ca să le vezi. Le-am cumpărat de la Piteşti. Să nu te întrebi ce-i cu vasul din mâna mea, pentru că domnul Jean mi-a zis că-i mai bine cu el, decât cu mâna atârnată şi, pentru că e cu gâtul mai lung, mă face şi pe mine mai impozantă. Are talent!
Îţi mai scriu curând şi aştept de la tine răspuns, a ta prietenă şi colegă, domnişoara profesoară Julieta Rădulescu.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu