Poveste simplă despre dragoste, pe vreme de război

În general, toate amintirile din război sunt cumplite. Dar unele… nu. Unele sunt pline de romantism, de iubire şi poate de aceea sunt cu mult mai frumoase. Aşa este şi povestea de iubire a luptătorului din primul război mondial, Gheorghe T., şi a soţiei sale, Sevastiţa.Povestea de iubire a fost imortalizată în fotografia care avea să arate tuturor că dra­gostea învinge chiar şi războiul. Uriaşul bărbat din fotografie, Gheorghe T., lupta în Armata Română, şi bătăliile purtate l-au dus din Moldova până în Prejmer, lângă Braşov. Acolo, încartiruiţi într-o parte a casei cârciumarului, şi-au petrecut el şi camarazii săi o parte din vreme. Atunci a cunoscut-o pe Se­vastiţa, fata "găzdoiului". Micuţă, tinerică şi necunos­cătoare într-ale lumii, fata pu­sese ochii (sfielnic) pe uriaşul luptător ce părea teribil de... războinic, aşa, cu sabia-i cea lungă şi cizmele-i înalte. Mustaţa-i falnică îi dădea un aer şi mai fioros. Îi era frică de el, dar o şi atrăgea ca un magnet. Era majestuos, mai înalt decât camarazii săi, mai frumos, mai… Gheorghe a simţit starea fetei şi inima i s-a um­plut de iubire. Încă de cum a văzut-o prin curte, trebăluind pe la acareturi, nu-şi mai putea lua ochii de la ea. Fetişcana părea că pluteşte şi că orice boare avea s-o ridice şi s-o poarte în zări. Când o vedea i se topea sufletul.Părinţii fetei au observat că războinicul moldovean îi cam făcea ochi dulci şi au făcut tot posibilul ca între cei doi să se strecoare mereu ba o treabă de făcut, ba mama, ba unul dintre fraţi, astfel să nu rămână singuri. Dar, cum se spune că orice lucru interzis este mai dorit, cei doi iubiţi făceau ce făceau şi se întâlneau pe ascuns.Curând, Gheorghe o ceru pe Sevastiţa de nevastă. Îi oferi sufletul şi toată dragostea. S-a legat să o iubească, să o apere şi să o ocrotească toată viaţa. Ea a acceptat, chiar dacă ştia bine că familia era împotrivă şi că nu va primi nici pic de zestre dacă s-ar fi măritat fără voie. Dar Gheorghe o dorea aşa, numai pe ea, fără zestre! Asta nu-i iubire adevărată?Regimentul lui Gheorghe avea să fie mutat undeva în Oltenia. Sevastiţa şi-a adunat câteva haine şi a fugit cu Gheor­ghe. S-a dat răpită, fără să-şi întoarcă privirile, fără re­muşcări. Numai iubire! S-a dă­ruit lui, s-a pus sub paza uriaşului său bărbat. S-au cununat şi au făcut poza, ca să le arate că micuţa temătoare avea un apărător vajnic şi se putea sprijini pe umărul său.Gheorghe a fost încartiruit în Oltenia până la sfârşitul războiului, şi tânăra mireasă l-a urmat. De acolo au plecat la Roman. Aici au primit pământ, şi-au făcut casă şi o gospodărie frumoasă. Părinţii prejmăreni au iertat-o pe fugară şi au venit în vizită, apoi au început a-i ajuta cu una, cu alta, ca să le sporească gospodăria. Au venit apoi şi copiii. Trei la număr. Doi băieţi uriaşi şi o fată micuţă, temătoare…