Tan' Maria

Veronica Bectaş

 

          În curtea fără gard în spate, în șirul de magazii se afla și cea a Tan' Mariei. A ei era mai mare și mai dotată, adică avea două lăzi mari de campanie, pe care ea pusese lampa cu gaz, pentru gătit, o găleată emailată acoperită cu un capac din lemn, plină cu apă, iar pe peretele din dreapta, un raft cu trei policioare, pe care, așezate frumos, tronau cratițe și olițe de gătit, borcanul cu sare, unul cu zahăr, unul cu cafea și o farfurioară aurie pe care se aflau chibritul și nelipsitul pachet cu țigări Mărășești. Toate acestea erau așezate în prima parte a magaziei, aproape de ușă, restul spațiului fiind ocupat de lemne și cărbuni. În interiorul magaziei, precum și în prag, erau plasate cărămizi roșii, în loc de podea, dar numai pe partea unde aceasta era pe post de bucătărie de vară. Cărămizile le primise în dar de la o prietenă a ei, vecină, care avusese de gând să-și construiască niște camere în plus, dar renunțase de groază că avea să fie obligată să ia în curte, mulțime de chiriași, oameni necunoscuți. Vecina-prietenă venea, atunci când avea timp, îi făcea câte o vizită, împreună cu nepoata sa, Adina, o copilă de opt ani, pe care aceasta o creștea, și de la care se pricopsise cu numele de Tan' Maria, adică o prescurtare la tanti Maria.

          Vizitele prietenei sale, Elisa, erau atât de rare, încât Tan' Maria se străduia să le facă plăcute. Astfel, dacă era vară, ușa magaziei se deschidea larg, apăreau rapid două buturugi, pe care se lăfăiau, pe una un pulovăr vechi, verde închis și o bucată de blană de oaie pe cealaltă, un scăunel pătrat, pe care se aflau două ceșcuțe pentru cafea și nelipsita farfuriuță aurie cu pachetul de Mărășești. Lampa se aprindea rapid și ibricul sfârâia apa, semn că trebuie pusă cafeaua. Aburii cafelei se amestecau cu mirosul de gaz, lemne proaspăt tăiat și fumul țigării aprinse de la lampă. Tan' Maria turna cafeaua în ceșcuțe, mijind ochii, ferindu-i de fumul ce-i ieșea din țigara pe care o ținea în colțul gurii. Cafeaua turnată, fundurile așezate pe buturugile capitonate, copila în poala bunicii și, atmosfera era pregătită pentru o partidă de trăncăneală cu rază scurtă, adică numai despre persoane apropiate.
          - Da... al tău, șe-o mai făcut?, întreba Tan' Maria cu un accent moldavo-albanez, ce ar fi băgat în sperieți lingviști profesioniști, accent căpătat de la fostul ei soț albanez.
          - Bini, miersî, cum îl știi!... răspundea prietena cu accent de bază moldavo-turcesc. Da... fata tău, Vera, șe mai fașe?, întreba prietena, completând accentul cu o vorbire alterată, omorând eventualii lingviști. Răspunsul Tan' Mariei venea imediat și iritat:
          - Bini, o vinit, o mancat, s-o cacat și-o pleacat! Asta fașe mereu. Nu tu triabă, nu griji, nimic! Totu' pi capu' meu!
          - Eeeei, da' las' că n-ai așa mari broblem! Nu trebuie să ti omori cu grije! Nu mai faci caz!, îi zicea prietena.
          - Ai drieptate și tu, într-un fel! Nici ca tini nu e bini, dar și eu m-am săturat să am grije di casă, di una sângură! Uite, tăt ce-i în jur, îi făcut di mini sau, mă rog, aproapi di mini!, o întoarse ea atunci când prietena ridică din sprâncene obligând-o să se corecteze.
          Așa începeau vizitele și discuțiile între cele două prietene. După un timp, când picioarele bunicii amorțeau, aceasta-i spunea copilei:
          - Da... mai du-ti și la tanti-ta Maria, că am amorțât!, și o împingea ușurel căre poala Tan' Mariei. Fetița se instala în poala primitoare a Tan' Mariei și-și punea capul blond pe sânii ei imenși. Tan' Maria nu făcea nazuri și, în așteptarea schimbului, fumase chiar trei țigări la rând, ca să înceteze cât timp ținea copila în poală. O iubea pe fetiță ca pe nepoata ei.
          Soarele apunea și umbra casei de alături se lungea, iar căldura  era apăsătoare. Tan' Maria pasa fetița bunicii, lua o cană cu apă din găleata de pe ladă și stropea praful din jur, făcând să sară în sus stropi fini de noroi.
          - Mai potolim praful și căldura!, motiva ea.
          De fapt, acesta era semnalul că vizita se terminase, că fiecare se putea retrage la ale ei.
          Prietena-vecină se ridica văitându-se de picioare, mulțumea pentru tratație și, cu fetița agățată de braț, se îndrepta către poarta din fața curții, ieșind în strada principală și îndreptându-se pââână... la curtea vecină, la casa care făcea umbra răcoroasă magaziei Tan' Mariei.
          Ani de-a rândul, vizitele reciproce aduceau o pată de culoare în viața celor două femei, dar și a copilei care, nu participa la discuții, dar asculta și se pătrundea de cuvinte, mirosuri, șoapte, înțelesuri și neînțelesuri.
          Tan' Maria făcea parte din viața ei și invers. Îi plăcea să intre la ea în casă vara, mai ales. Avea două camere, închiriate, la parterul unui căsoi cu etaj, plin cu chiriași. Ca să intri în casă, trebuia să pășești pe pragul din cărămizi roșii, să deschizi cele două obloane din lemn, apoi ușa jumătate din lemn gros și geamuri mici, acoperite cu o perdea lucrată din ață pescărească, în motive geometrice, chiar de Tan' Maria. În stânga era o fereastră cu două rânduri de geamuri, la care se afla o soră geamănă a perdelei de la ușă, susținută de o galerie înnegrită de vreme. Sub fereastră și până în dreptul ușii era un preș, pe care se aflau, în dreptul ferestrei, mai multe perechi de sandale, ale Verei, fiica Tan' Mariei. Pe peretele din stânga, se afla, bătută în cuișoare mici, ce aveau în loc de floare o bucățică mică de carton sau hârtie împăturită, o lungă coală de hârtie de sac, pe înălțimea de aproape un metru, pentru protejarea peretelui văruit în alb strălucitor, de lemnele tăiate, aliniate frumos numai iarna. De-a lungul peretelui, mai pe la mijloc, se afla o mașină de gătit, din tablă care, iarna, avea și rolul de sobă de încălzit. Mașina, frumos vopsită cu bronz pe margini și o vopsea neagră pe plită, avea legată de picioarele din față o sforicică pe care era înșirată o bucată de material înflorat, pe post de perdeluță ce ascundea o ladă în care pisica Tan' Mariei făcea pui, toamna târziu, și o sticlă cu gaz. Dincolo de sobă, tot pe perete se afla, agățată într-un cui, o lampă cu gaz pentru iluminat.
          În dreapta, după ușă, se afla o ladă mare de campanie, acoperită cu un macat din lână roșie, cu flori mari albe și frunze verzi. Deasupra lăzii, pe perete, se afla un cuier dintr-o bucată de lemn, lung tot atât cât lada, fixat peste o altă bucată de macat aplicat pe perete. Atârnate în cuier, se aflau mai multe capoate și bluze sau "hanțe" cum le spunea Tan' Maria. Dincolo de ladă și cuier era intrarea în cealaltă cameră, camera Verei. În mijlocul primei camere se afla o masă mare, pătrată, care se sprijinea cu o latură de perete și cu cealaltă de patul mare, cu tablii din lemn masiv. Patul așezat de-a lungul peretelui din față era încadrat de două cuverturi bătute în cuie dese, direct în perete. Cuverturile erau mari, din lână de culoare neagră, cu trandafiri, roșii, albi și galbeni. De-a lungul peretelui, pe pat, se afla, făcută sul, plapuma mare și groasă, acoperită cu o cuvertură groasă tot din lână, cu același model ca aceea de pe perete. Aveai impresia că aceasta se scurge pe pat, până deasupra dantelei în colțișori a cearșafului alb. Două perne uriașe, albe, se propteau semețe de capătul patului. În cameră era răcoare, de ți se zbârlea pielea când intrai de la căldura înăbușitoare de afară, și mirosea fin a gaz și puternic a pelin, cules de copiii armencei din grădina Leanei Anton. Tan' Maria punea buchețele de pelin pe la cuiele cuverturii de pe perete, ca să miroasă frumos în casă și să alunge eventualele molii. Patru scaune și o masă uriașă, ce era acoperită cu o față de masă albă, în mijlocul căreia se afla un platou pe care trona o mare carafă cu apă, acoperită cu un șervețel lucrat din batist cu dantelă făcută de Tan' Maria, completau mobilierul. Tot pe masă se afla o lampă cu picior, tot cu gaz. Pe podeaua din pământ, fără duşumea, se aflau mai multe straturi de preșuri, așezate peste carton asfaltat, peste care se așternea un covor din lână pe care alergau doi cerbi, dintre care unul, nu se știe din ce motiv, avea un picior strâmb.
          În camera Verei, ca să intri, trebuia să urci pragul pentru că era mai înaltă decât prima. Avea în stânga, de-a lungul peretelui acoperit de cuverturi din lână, aidoma celor din camera de alături, dar pe un fond verde închis, un pat cu tăblii proptit cu capătul de peretele din față, vecin cu proprietăreasa. Lângă pat, alăturate, erau două noptiere negre, pe care se aflau tot felul de bijuterii ieftine, dar de efect. Lângă noptiere se afla o toaletă, pe care se înşirau o mulțime de farduri și care avea o oglindă ce se înclina după dorință. Pe peretele din dreapta era o fereastră dublă, mai mare decât cea din prima cameră, care dădea tot în curte, și avea o perdea deasă din voal alb cu o draperie verde din pluș. Imediat lângă ușă, în dreapta, se afla un șifonier negru, cu trei uși, dintre care, cea din mijloc, era o oglindă uriașă. Lângă peretele din stânga, imediat lângă ușă, se aflau două scaune negre, cu spătar, garnitură de la masă. Aici mirosea a pelin, chimicale și gaz, iar pe jos se afla tot un covor din lână, dar cu trandafiri, pe fond verde.  Temperatura era constantă, vara era rece, iarna era la fel. Căldura nu pătrundea decât prin ușa lăsată deschisă, din camera cu sobă. La ea în cameră nu exista coș pentru fum, deci nu se punea sobă! Din centrul tavanului, agățată de un șnur atârna o frumoasă lampă cu gaz, cu abajur. Era la o înățime la care, dacă te urcai pe scaun, puteai să-i pui gaz și să o aprinzi ușor.
          Stăpân atotputernic pe acest domeniu era Tan' Maria. Ea comanda și tot ea executa. Nu avea supuși și nici colaboratori. Vera, fiica ei, pleca dis-de-dimineață la serviciu și venea seara târziu. Rareori venea în grabă, mânca și pleca, fără să-i spună unde, ce și cum. Relația lor era ciudată. Vera era, după cum zicea Tan' Maria, "în gazdă". Femeie frumoasă, înaltă, blondă, cu ochii mari, albaștri și sâni proeminenți, mereu îmbrăcată cu gust, respecta pe toți vecinii pe care-i cunoștea din vedere, sau din spusele maică-sii și, ținea la distanță orice tentativă de apropiere a acestora. Necăsătorită și fără gânduri de acest fel, Vera avea o viață a ei, departe de casă, fără vizite și indiscreții. Tan' Maria renunțase la ideea de a o vedea măritată și, pentru că o simțea mulțumită, nici nu o sâcâia cu întrebări. Vera avea grijă să nu-i lipsească nimic și casa să fie îndestulată pentru amândouă, așa că Tan' Maria nu avea ce să-i reproșeze.
          Timpul trecea fără să-și pună amprenta pe viața celor două femei, iar casa lor își păstra același aspect, cu mici modificări de anotimp. Doar fetița creștea, tot cu ”mici modificări”, spre încântarea lor. Tan' Maria își păstra umorul nealterat, doar ironiile deveniseră mai tăioase. Era neîntrecută în observații usturătoare la adresa tuturor, chiar și a ei. Pentru prietena ei și nepoata acesteia, Tan' Maria nu era un om deosebit, în schimb pentru cei care n-o cunoșteau era un chin s-o înțeleagă ori s-o suporte, atunci când avea ocazia să urzice pe careva.
 
           Tan' Maria demonstra din plin cât de ... Tan' Maria putea să fie!
 
          O mână se strecura prin gard, trăgea ivărul de la poartă și își făcea apariția pe aleea de cărămizi roșii, Tan' Maria. Înaltă, robustă, cu sâni proeminenți, îmbrăcată cu un capot negru cu floricele albe, în papuci și cu o basma din mătase gri cu flori albe, prinsă la ceafă, se avânta pe alee, cu capul plecat, cercetând florile de piatră de pe margine. Ajunsă în dreptul chioșcului din curte, iscodi tot ce era mișcare și se lansă pe aleea ce ducea la el. Pe masa din chioșc se afla, ca întotdeauna, din primăvară până toamna târziu, o tavă din lemn roșcat, cu un serviciu complet de cafea, acoperit cu un "tișlaifăr", cum îi zicea ea, alb. Se așeza pe banchetă, fără să-și dea prea mare silință să se facă prezentă. Ca prin minune, apărea prietena Elisa, cu un ibric aburind, plin cu cafea, și cu o tăviță pe care erau așezate două farfuriuțe cu dulceață de caise. Punea tăvița pe masă și turna cafeaua din ibric în cafetieră, apoi se ducea în casă de unde se întorcea cu un sifon aburit, un chibrit și o scrumieră.
          Fiecare își găsea locul și ritualul începea în sens invers. Elisa turna cafeaua în ceșcuțe, Tan' Maria își aprindea țigara închizând un ochi, scotea câteva fumuri, unul după altul, își trăgea ceșcuța mai aproape și apoi, privea undeva în spatele Elisei. Urmau apoi întrebările și răspunsurile obișnuite. În cazul în care interveneau oarece evenimente, ce colorau paleta obișnuită de la vizita anterioară până la zi, urmau informații scurte, multe cuvinte cu subînțeles sau cu pauze care lăsau loc la interpretări.
          Pe un astfel de moment, apăru din casă nepoata Elisei urmată de o colegă de liceu. Colega, în contrast cu Adina, era o fată solidă, bine dezvoltată, cu ochi alunecoși, cercetători, cu voce subțire și alintată. Amândouă se instalară pe banchetă, de  cealaltă parte a chioşcului și sporovăiau stricându-le atmosfera.
          Tan' Maria trase un fum din, a nu se știe câta, țigară și-și aruncă privirea albastră către cele două fete. Miji ochii, ridică ușor partea dreaptă a buzei de sus, ca și cum ar fi vrut să-și arate colții, și se încreți la frunte. Părul, de un alb strălucitor ce se vedea la marginea basmalei, îi încadra fața mare, ovală, plină de riduri fine, ca la orice om care a fost gras și a slăbit mult. Buzele cărnoase formau o gură încă frumoasă, ce îndulcea asprimea bărbiei și a nasului ferm. Dar teribil la Tan' Maria era… privirea. Avea un dar de a te sfredeli cu ochii și de a zâmbi într-o parte făcându-te să te simți un om de nimic, fără a-ți spune cine știe ce cuvinte de ocară. Efectul acesta l-a avut și asupra colegei, nepusă în gardă. Fata amuți apoi, își reveni repede și începu să sporovăiască, dar cu voce mai scăzută. Tan' Maria, mulțumită de rezultat, băgă mâna în buzunarul capotului și scoase de acolo un pachet de cărți de joc, mici, soioase și pe alocuri cu tiparul șters de atâta folosință și le puse pe masă.
          - Șe-ți vini?, întrebă prietena ei.
          - Iaaa... nu-ș' ce mi-o vinit așe.... Parc' a fi șeva..., îi răspunse ea și începu a amesteca pachetul de cărți.
          Musafira deveni atentă la Tan' Maria și chiar îi spuse gazdei, în șoaptă, că ar vrea să-i dea, adică să-i ghicească, în cărți. Adina nu manifestă nici un interes pentru că știa bine că nu va putea niciodată să o determine pe Tan' Maria să le facă acest hatâr. Și, la drept vorbind, i-ar fi fost chiar ciudă ca Tan' Maria să accepte tocmai acum, când ea o ruga de atât timp și nu se lăsa înduplecată.
          Tan' Maria și Elisa își vedeau de treabă, iar fetele încercau să-și vadă de a lor. Numai că... era imposibil, pentru că Mariana, colega, nu mai participa cu același elan la discuție întrucât era atentă și chiar trăgea cu urechea la discuția celor două femei.
          Partida de ghicit în cărți se termină. Tan' Maria își aprinse o altă țigară:
          - Ți-am zis eu?..., îi spuse, din colțul gurii fără țigară, Elisei, lăsând să se înțeleagă cât de bine ştia să ghicească.
          - Ba. Nu puni la suflet! Lasă, numai Dumnezeu știi mai bini!, o încuraja Elisa, turnând un alt rând de cafeluțe.
          Se lăsă o liniște apăsătoare. Mariana se întinse ca o pisică peste masă, în fața Tan' Mariei, și miorlăi:
          - Tanti, vă supărați dacă vă rog să-mi dați și mie în cărți?
          Tan' Maria încremeni pentru scurt timp și-i răspunse înainte ca cineva să poată interveni:
          - Daaaa, cum să nu, drăguță?, îi răspunse înfigându-și cuțitele ochilor în ochii ei. Numai să-mi spui di șe să-ți dau, di școală, di maritat, di șe neacazuri ai.
          - Eiiii, da las-o 'n pașe! Nu ti potrivi la mintea ei!, îi zise Elisa.
          Adinei nu-i venea să creadă. Simțea în aer primejdia și totuși curiozitatea o împingea s-o lase pradă Tan' Mariei. Prea o enervase, iar îndrăzneala Marianei o făcu răutăcioasă. Știa că Tan' Maria putea fi diabolică.
          - Hei, te-ai gândit? Ia zi!, o îndemnă ea pe îndrăzneața Mariana.
          - Daaa, de măritat!, zise fata fasolindu-se.
          - Cum ziși că ti chiamă? Mariana? Biniii... Și începu a înșira cărțile pe masă.
          Elisa aruncă o privire rapidă peste cărți și se ridică strângând farfurioarele goale și lingurițele, pe tava cea mică, apoi se duse cu ele în casă.

          Adina și Mariana încercară să se apropie de Tan' Maria, dar aceasta le opri cu un gest al mâinii.

          - Domnișoară, ti curtează un crai di ghindă la ceas de seară, așa-i?, o întrebă Tan' Maria, fără să ridice ochii din cărți.
          - Adică... cum de ghindă?, întrebă fata care nu cunoștea o iotă din limbajul ghicitului în cărți.
          - Adică... mai brunet, țigănos! Și adică... pi seară ti duși cu el așa-i?, îi explică Tan' Maria, înfigându-și ochii în ochii fetei care, ca hipnotizată, dădu din cap în semn că "da".
          - Da... aiși văd și pi unul di tobă, care vrea și el la fel! Esti? o întrebă iar, dar fără să se uite la ea.
          - Cum?...
          - Adică... mai blonduț și mai grăsuț!
          - Da, da! M-a cerut la mama acum o lună! Tata a zis că e prea sărac și n-are carte.
          - Uite domni c-a mai apărut unu' ! Aista-i di roșu, și mai bătrân! Nu-i așe?, zise Tan' Maria cu voce domoală.
          - Da... A fost însurat și acum e divorțat. Am stat cu el trei săptămîni, dar i-am spus tatei să mă ia înapoi că am vrut să termin școala. Pe urmă el și-a găsit alta!, răspunse Mariana ca hipnotizată.
          Adina nu-și revenea. Nu-i venea să creadă că Mariana, colega ei de clasă, avea relații cu bărbați. I se părea ceva extraordinar, neînchipuit. O încercau, pe rând, când furia, când scârba, când mila, dar mai ales furia. Nu înțelegea de ce, dar era furioasă. Și pe deasupra se simțea întinată și înșelată. I se părea de neînchipuit ca o fată la vârsta ei să privească atât de normal faptul că poate avea relații cu bărbații, sau să se mărite. Îi venea s-o împingă cât colo de la masă, să n-o lase să atingă nimic, s-o dea afară din curte.
          - Aaaaa, da' uite aişi, vezi?, îi arătă Tan' Maria fetei o carte. Vezi, un crai de verde, cu uniformă, cu grad mare. Și, aista-i mai bătrân? Ari ochii verzi!, o lămuri ea.
          - Da, e milițian. E de la tata din sat. A zis că o să ne căsătorim în toamă, răspunse Mariana ca un automat.
          - Domnișoară!, o atenționă Tan' Maria.
          Adina, care cunoștea tonul, își reveni brusc și așteptă cu satisfacție lovitura de grație:
          - Domnișoară, toati au fost adivarate?
          - Da, da!, zise fata cu satisfacție, întinzându-se și mai mult peste masă.    
          - Vrei să-ți mai spun șeva?
          - Da, dacă vreți!?
          - Ei bini, domnișoară, dumneata ești cam curvă!
         Trăsnetul dac-ar fi căzut pe chioșc, nu ar fi produs așa un șoc asupra lor. Elisa tocmai ieșise din casă și asistase la ultima scenă, Mariana a rămas pe moment fără replică, iar Adina, care nu se aștepta la o lovitură atât de aspră, ar fi râs de uluiala Marianei și de satisfacție. Vorbele Tan' Mariei au fost ca un pumn în gură, pe care Adina i l-ar fi dat Marianei pentru falsa ei prietenie.
          Tan' Maria strângea cărțile mulțumită, cu un zâmbet drăcesc pe buze, fără să catadicsească să-i arunce o privire Marianei. Fata se adună de pe masă, se uită la Adina și își căută singură drumul către poartă.
          Adina nu mai era furioasă, acum îi era milă de ea.
            Tan' Maria se ridică și-i spuse prietenei Elisa:
          - Ți-am spus eu că e șeva? Vezi, s-o făcut șapti și n-o vinit acasă! Mă duc acum, trebuie să încălzesc apa!, și băgă pachetul de cărți în buzunarul capotului ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
           Elisa și Adina au condus-o la poartă fără să mai scoată un cuvânt.