S-a dus la doctor pentru un consult şi, eventual, un tratament. Doctorul Fotea i-a făcut semn cu mâna să se dezbrace în timp ce-i dădea indicaţii unei tinere mămici. Adina nu înţelese prea bine şi aşteptă. Tânăra plecă şi doctorul zise:
- Da, ce s-a întâmplat? Eşti nouă... te-ai mutat de curând?
- Nu, dar vărul meu mi-a zis să vin la dumneavoastră.
- Aha, ştiu! Treci pe masă!
Doctorul se ridică în picioare şi Adina fu uimită cât de scund era. Nu avea mai mult de un metru şi jumătate. O consultă îi spuse să coboare şi, începu atacul:
- De când eşti aşa? Ai făcut ceva? Cu ce? Dacă nu-mi răspunzi corect n-am cum să te ajut.
- N-am făcut nimic.
- Câţi copii ai?
- Doi băieţi, unul de trei şi altul de un an.
- Treci pe cântar!, doctorul o cântări.
- Aştept răspunsul. Ai văzut câtă lume e afară? Te rog, n-am timp de pierdut, mai am două ore şi trebuie să ajung la spital. Zi!
- Acum o lună, cu... ser, răspunse Adina cu ochii în lacrimi. Singură...
Doctorul o privea din partea cealaltă a biroului ce părea uriaş pe lângă el.
- Bine, ai cu cine să laşi copiii pentru o lună? Vezi, că te internez cu iminenţă de avort, sarcină luna a doua. Altceva nu ştii. Ţi-a fost rău şi ai hemoragie. Mâine să te prezinţi la spital, la ora opt dimineaţa. Voi fi în comisie.
Îi scrise biletul de internare, apoi se ridică şi ocolind biroul o conduse până la uşă
- Următoarea, vă rog!
Adina, năucită, se trezi pe hol, împinsă de o mulţime de femei care se aflau la uşă
Când ajunse acasă, o sună pe maică-sa şi-i spuse cum a decurs vizita la doctor:
- Nu-ţi face probleme, voi sta eu cu copiii până ai să te faci bine. Nu cred că te va ţine o lună în spital. Vorbeşte diseară cu Vasile şi ai să afli amănunte. Mănâncă şi culcă-te! Sună-mă, după ce vorbeşti cu Vasile!
Adina se mai linişti. Acum era mulţumită că avea cu cine să lase copiii. Trebuia să se termine odată şi cu porcăria asta. Avea o lună de când tot pierdea sânge. De câte ori îl ridica în braţe pe cel mic, pierdea sânge. Aşa nu se mai putea. Ajunsese la numai 40 de kilograme. Oboseala, lipsa de somn, masa luată pe apucate, grijile, toate o chinuiau şi o extenuau peste măsură. Colac peste pupăză şi sarcina asta. Nu, nici vorbă să mai facă încă un copil. Abia se descurca cu cei doi. Bine c-a scăpat aşa! Luase tot ce trebuia, după... Dar efortul îi făcea rău. Trebuia să se odihnească. Simţea nevoia să doarmă. Dacă ar avea timp să doarmă... Nici nu-şi mai aducea aminte când a dormit ultima dată o noapte întreagă. S-a ghemuit în pat şi imediat a cuprins-o un somn greu.
Sări din pat ca arsă. Nu-i venea să creadă că a dormit atât de mult şi, speriată, s-a uitat la ceas. Era cinci şi jumătate dimineaţa. Dormise douăsprezece ore. Inima îi bătea parcă în gât. Se duse la bucătărie să-şi facă o cafea. Se simţea destul de bine, îi era chiar foame. Făcu cafeaua şi se aşeză la masă. Singură! Nu-i venea să creadă. De patru ani n-a mai fost singură în casă, ori la masă. Ciudat, se simţea amorţită. Nu putea să-i fie bine, dar nici nu-i displăcea. Era ceva inexplicabil. Ideea unei evadări, a unui aşa-zis concediu de una singură, chiar dacă era la spital, îi dădea un sentiment de biruinţă, de eliberare. După câteva înghiţituri de cafea caldă simţi nevoia să se bage iar în pat, la căldură. Îşi luă ceaşca, o puse pe noptieră şi se întinse sub plapumă. Era bine. Nu-i era somn şi era atât de bine în pat!
Începu să facă ordine, în gând, în chestiunile pe care avea să le lase în urma ei cât va lipsi. Marea problemă erau copiii. Dar, era ca şi rezolvată. Avea acum o dorinţă aprigă de a se face bine, de a-şi recăpăta energia şi sănătatea. Asta era condiţia principală. Era convinsă că micuţul doctor Fotea o va ajuta şi se va reface repede, ca să nu fie nevoită să stea prea mult în spital. Eh, toate se vor rezolva!
Nici măcar nu-şi amitea cum a ajuns la spital. Acum se afla la coadă, pe un hol, în faţa unei uşi mari pe care intrau şi ieşeau femei venite la control şi, din când în când, o asistentă medicală. Altfel şi-a închipuit ea că va fi la internare.
I-a venit rândul. A intrat într-o cameră, nu prea mare, cu pereţii acoperiţi cu faianţă albă. În mijlocul camerei se afla o masă ginecologică acoperită cu o muşama de cauciuc. La un capăt al patului-masă... o găleată din plastic... Imediat lângă uşă
- Bună, cum te mai simţi?, o abordă el continuând să se spele.
- La fel, răspunse Adina, rămasă în mijlocul spaţiului dintre patul-masă şi uşă
- Dezbracă-te şi treci sus!, îi zise doctorul în timp ce-şi punea mânuşile.
Adina se execută fără vorbă. Doctorul o consultă minuţios şi apoi îi zise în timp ce-i arăta mânuşa murdară de sânge:
- Ăsta trebuie să dispară! Te internez. Ai grijă să nu spui o vorbă. Sarcină luna a II-a, iminenţă de avort. Vei face nişte analize. Le faci! Le vei repeta chiar. Vei primi nişte vitamine. Le vei lua şi te vei odihni. Numai aşa te vei face bine. Ai înţeles?
Între timp, Adina se dădu jos.
- Nu pune piciorul pe ciment. Încalţă-te! Şi nu uita să te fereşti de curent şi frig. Ne vedem la vizită!, o expedie el.
Abia când intră într-un salon şi se aşeză pe marginea metalică a unui pat cu salteaua îndoită, fără aşternuturi, Adina realiză că s-a internat. Sosi femeia de serviciu care, în timp ce aşeza salteaua jegoasă în poziţie iniţială, îi puse în braţe două cearşafuri albe, o pătură şi o faţă de pernă. Sub saltea se afla o muşama şi o pernă, la fel de jegoase. Femeia plecă şi Adina se apucă să facă patul. Când termină îşi puse pe bara de la capul patului prosopul adus de acasă şi pe noptiera de alături hârtie albă şi în sertare, şi deasupra. Aşeză în sertare pasta şi periuţa de dinţi, săpunul, geanta şi un pachet cu vată. Se dezbrăcă de capotul albastru cu buline albe şi îşi strânse în jurul ei cămaşa roz, din finet, foarte largă, sfâşiată de la gât până aproape de mijloc şi se băgă în pat, sub pătura acum cu cearşaf. Mirosea a clor. Închise ochii şi constată că era foarte obosită. În jur se auzeau şuşoteli. Adormi.
După un timp, în salon năvăli un grup de paciente zgomotoase. Adina se trezi şi se ridică în şezut să vadă în jur. Salonul era foarte mare. Avea zece paturi pe o parte şi zece pe cealaltă. Pe mijlocul salonului se mai aflau, puse două câte două, încă şase paturi. În capătul celălalt al salonului se afla o uşă
Grupul gălăgios de femei în capoate decolorate, albastre şi movulii, erau cele care lipseau din paturile din jur. Era ora mesei, adică ora 13.00. Fiecare se aşeză la patul său şi-şi pregătea tacâmurile aduse de acasă aşteptând. Femeia de serviciu, însoţită de cea de la “Oficiu”, îşi făcu apariţia împingând o masă cu rotile, pe care se afla o oală mare plină cu ciorbă de zarzavat, o cratiţă mare plină cu varză şi, sub acestea, pe o platformă se afla o tavă mare cu plăcinte cu brânză de vaci. Tot aici se aflau şi farfuriile pentru mâncare.
Ceremonialul începu în glumele şi constatările răutăcioase ale celor din grupul abia venit.
- Gura!, ţipă femeia de la “Oficiu”. Voi tot timpul aveţi ceva de cârâit. Ce-i aici azil, casa orbilor, restaurant?, întrebă ea cu o intonaţie ciudată, ceva în genul "ce dracu să fac, asta e!".
Adina privea nedumerită. Începând de la primul pat pe dreapta, fiecare pacientă îşi primea porţia şi o punea pe noptieră, cu grijă. Adina era a treia. Femeia de serviciu se opri şi zise celei de la “Oficiu”:
- Ia vezi, e trecută? şi se holbă şi ea pe lista pe baza căreia se distribuiau porţiile.
- Da, a trecut-o de dimineaţă doctorul Fotea.
- Aha, e a lui! Dă-i!, şi-i puse şi Adinei porţia, ca celorlalte.
Adina îşi scoase tacâmurile şi începu să umble cu lingura în zeama transparentă a ciorbei de zarzavat, uitându-se a pagubă.
Între timp, femeile terminară de împărţit masa şi plecară pe acelaşi drum, lăsând în urma lor un miros de mâncare la cazan. În salon se făcu o linişte ciudată, tulburată din când în când de un mormăit sau ciocnit de lingură în farfurie. Liniştea a fost spartă
- Mănâncă, alta n-ai! Chiar dacă nu-i ca acasă, trebuie s-o mănânci, altfel nu te faci bine. Mă cheamă Angela, îi zise ea brusc.
- Adina. Se recomandă şi ea, fără prea mult entuziasm.
- Eşti de-a noastră?, o întrebă Angela cu glas scăzut.
- Cum adică?
- Adică din aceeaşi circă, la dom’ Fotea?
- Da.
- Ce bine, am şi eu cu cine vorbi, că, pe partea asta de salon, numai eu sunt de-a lui şi n-aveam pe nimeni!, zise ea punând farfuriile una peste alta pe noptieră. Mănâncă! Or să vină acuşi să strângă farfuriile şi tu n-ai terminat!, o îndemnă ea pe Adina.
- Ciorba n-o mănânc. Nu-mi place. Mănânc numai varza.
- Bine, o dau s-o mănânce Leana, că ea nu se satură niciodată, zise şi strigă
- Leano, vrei o ciorbă de la Adina? N-a mâncat din ea.
De pe partea cealaltă de paturi, Leana, o fată-femeie, de vreo douăzeci de ani, brunetă, tunsă scurt, veni iute, ocolind paturile din mijloc şi se proţăpi lângă Adina cu mâna întinsă după farfuria cu ciorbă şi cu lingura pregătită.
- Hooo, tenio! Ai răbdare, că doar ţi-am spus că ţi-o dă! îi zise râzând Angela.
- Fata asta ar mânca şi copaci! D-aia am botezat-o "Tenie", adică mănâncă la fel ca unul care are tenie: mult şi degeaba. Cred că ăsta e motivul pentru care nu se mărită! mai zise Angela în râs. Ăia care se încurcă cu ea, la câteva zile fug de frică să nu-i mănânce asta în somn!, încheie Angela râzând de figura hazlie pe care o făcea Leana la spusele ei. Ciorba fu înghiţită rapid şi Leana mulţumi.
- Dă-mi tacâmurile că ţi le spăl eu!, îi mai zise Leana şi se întoarse spre uşă
- Mulţumesc, le spăl eu! Mă duc şi eu la baie
Ca la un semn apărură şi femeile, după farfurii şi dispărură în scârţâitul roţilor de la cărucior.
Grupul vesel se adună lângă patul Adinei şi plecară stol afară pe uşă
În salon s-s făcut linişte. Unele bolnave s-au culcat. Grupul vesel s-a mărit la şase membri. Angela, şefa grupului, începu să prezinte Adinei pe celelalte:
- Ea e Leana, o florăreasă, are douăzeci de ani, nemăritată, crescută la casa copilului, e gravidă în două luni, provocare. Nu e ţigancă, se poartă ca o..., dar e fată bună. În timpul ăsta, Leana o maimuţărea.
- Da, dragă, şi cum îţi spuneam, am făcut alaltăieri analiza cu broasca!, zise Leana hodoronc, tronc, stârnind râsul fetelor.
- Ea e Mariana, muncitoare la “Pionierul”, lucrează în schimburi cu bărbat-su', ca să aibă grijă de copii şi... douăzeci şi opt de ani. Are doi băieţi gemeni, pe care i-a făcut în urma unui tratament. Acum sunt în clasa a doua. Mariana nu mai vrea alţi copii. Sarcina asta e..., şi făcu un semn cu mâna în jos.
- Ea e Sofia
- Ea e Floricica, profesoară de istorie şi geografie la... ţară , la Prunaru. Face naveta zilnic. Are o boală genetică şi nu are voie să facă copii. Jigodiile nu i-au dat aviz pentru avort. Soră-sa n-a primit nici ea aviz şi are patru copii paralizaţi de la mijloc în jos!, în timpul ăsta, Floricica se uita într-o parte, ruşinată parcă.
- Eu sunt Angela, economistă la "23", am douăzeci şi opt de ani, divorţată, doi copii pe care mi-i cresc singură şi o mamă tânără, invalidă, care mă ajută. Am rămas şi... am scăpat. Tu?...
- Sunt Adina, am scăpat acum două luni, dar... din cauza efortului pierd sânge din când în când, îi răspunse femeia, fără ocolişuri.
- Bine, să faci ce-ţi spune "piticu' ", el e un om extrem de bun!, îi spuse Angela şi le făcu un gest de alungare, afară pe uşă
Când au ajuns în curte s-au năpustit spre o bancă aflată pe alee între doi castani bătrâni. S-au aşezat una lângă alta, cât mai înghesuite ca să încapă toate. Doar Angela a rămas în picioare, rezemată de copac.
- Tu îl cunoşti bine pe "pitic"?, o întrebă Leana pe Adina.
- Îm, nuu... mi l-a recomandat cineva! De ce întrebi?
- Pentru că sunt puţine cele de care se ocupă el şi alea cu probleme serioase, zise Leana strâmbându-se către celelalte.
Angela se îndreptă către aleea principală. Femeile rămase pe bancă se uitau după ea.
- Tâmpita! Cum dracu' de speră să vină la ea s-o vadă? Nu-mi vine să cred că o femeie atât de frumoasă şi deşteaptă ca ea ajunge de se prosteşte în halul ăsta! Şi... te pomeneşti că ăla are o faţadă demolată de groază! Sau o fi vr' un borţos! Al dracu' ciumă!, dacă vine pe aici cât sunt şi eu, îl... ce mai, praf îl fac!, izbucni Leana furioasă de nu-şi mai găsea cuvintele.
- Taci, Leano! Te aude şi se supără mai tare. Ştii că-ţi dă dreptate. Speră şi ea, ce să facă?!! Tu ce-ai face în locul ei?, încercă Mariana s-o liniştească.
- Făăă..., eu dac-aş fi ca ea nu m-aş da pe o sută de bărbaţi ca Delon! Aşa să ştii! Şi cu situaţia ei, nici atâta! Nu merită, fă! Eu am terminat liceu' şi mă duc să dau la Agronomie. Vreau să mă fac floricultoare. Ce nu mă uit eu la bărbaţi acu', atunci nici atât! Îi f.. şi gata, valea! La mă-sa acasă! Nici unul nu merită...
- Lasă, dragă, n-ai întîlnit unul care să-ţi sucească minţile! Vezi tu, atunci!, îi zise Floricica.
- Ce vorbeşti?!..., o maimuţări Leana. Am eu faţă leşinată ca a ta? Îmi umblă ochii' n cap de la mutră la prohap, de se pătează traseul de albastrul ochilor şi imediat trebuie să-mi fac... broasca, aşa... ca tine?
- Eşti rea, Leano! Las-o în pace! Nu ştiu ce aveţi azi? Ceva ciudat se întâmplă că... şi eu sunt puţin nervoasă!, zise cu glas subţirel Sofia
- Sunt rea, fă, sunt rea! Aşa trebuie să fii câteodată. Şi-mi vine să mor de necaz când văd atâta nedreptate!
- Lasă, nu te mai amărâ! Hai, mergem până la gard şi ne uităm afară, pe stradă!, o îndemnă Sofia
- Termină Leano! Hai cu mine să dau un telefon! zise Mariana şi o înşfăcă de capot pe Adina, trăgând-o în sus de pe bancă.
Leana se ridică şi plecă cu Sofia
- Ce s-a întâmplat?, întrebă Adina.
- Ori doarme, ori e la piaţă!, zise Mariana, îl sun mai pe seară! Dacă nu, vine el, la gard! Hai să mergem şi noi acolo. Sunt nişte chioşcuri pe acolo şi ne putem cumpăra câte ceva!, o îmbie Mariana.
Adina se lăsă condusă către zona din faţa spitalului. Abia acum constata că, deşi locuia în acelaşi cartier, nu avea habar de cât de frumos era parcul din curtea spitalului. Între pavilioanele foarte vechi se afla iarbă multă şi copaci foarte bătrâni, mai ales castani şi stejari, care umbreau aleile curate şi geamurile, strecurând lumina şi aducând răcoarea în zilele călduroase. Mulţi bolnavi, dintre cei care se puteau deplasa, se răcoreau, schimbau păreri şi legau prietenii pe băncile de sub bătrânii copaci. Vrăbiuţe îndrăzneţe veneau până pe papucii scâlciaţi ai bolnavilor să ciugulească firimiturile pe care aceştia le aruncau sau le scăpau din mâini. Ajunse aproape de gard, s-au aşezat pe o bancă şi fără să scoată o vorbă priveau printre gratiile gardului la lumea de afară.
Mariana era cu gândul dincolo de gard, acasă, la copiii şi soţul ei. Adina, în schimb, nu putea să se gândească decât la ce se petrecea în interiorul gardului. Se simţea ca un căţel în coteţul care-i oferea adăpost. Nu ar fi plecat nicăieri. ÎI venea să se întoarcă în salon. Îi era frică să nu-şi găsească patul ocupat. Nu putea să-i spună Marianei aşa ceva. Ar fi râs de ea. Nu-şi imagina că ar fi înţeles-o. Pe celelalte nu le-au văzut. Probabil că au făcut ocolul spitalului, cercetând şi alte chioşcuri cu răcoritoare. Leana le cunoştea pe toate şi obţinea mereu tot ce era mai proaspăt.
După un timp, destul de îndelungat după părerea Adinei, cele două femei s-au ridicat de pe bancă şi au plecat către pavilionul lor. Soarele se domolise şi apunea în dreptul turnului de apă. Pe aleea lor, Floricica, Leana, Sofia
- Alo!? Ce-ai făcut dragă? Unde ai fost?, întrebă Mariana puţin iritată.
La piaţă? Şi? Acum aştepta ca soţul ei să-i povestească tot ce făcuse, pentru că în fiecare seară acesta îi raporta cum se descurca el cu copiii şi gospodăria, în lipsa ei.
- Alo! Cum? Andrei, fii cuminte, de ce... Cum? Ce muşte? Dă-mi pe tata, imediat! Alo! Ce spune ăla acolo, dragă? Vaaai, ai ars ceapa! Ei, da! Bine, mă bucur! Nu mai veni, mâine vin acasă, pe seară şi, stau până luni dimineaţa. M-am cerut la dom’ doctor şi m-a învoit! Bine, te sărut! Pupă-i pe băieţi! Pa!, şi trântind telefonul se întoarse către Adina.
- A ars ceapa! S-a apucat să facă o ciorbă de ştevie şi lobodă. El ştie că maică-sa înăbuşa zarzavatul şi a făcut la fel, dar... s-a luat cu altele şi i s-a ars ceapa. Copiii au zis că le-a făcut o ciorbă cu muşte. Se lăuda că e bună şi că au mâncat cu plăcere. Îţi imaginezi cum trebuie să fi arătat ciorba aia! Dacă plutea ceapa arsă deasupra, chiar că era... cu muşte!, zise ea dezgustată.
Grupul de ţintariste trăsese cu... urechile şi acum comenta făcând tot felul de glume pe seama ciorbei cu muşte.
- Hei telefonistelor, veniţi să vă bat puţin că m-am plictisit să le tot mardesc pe simandicoasele astea!, râse Leana sărind la timp de pe bancă, evitând o scatoalcă a Angelei.
Leana îşi pierdu papucii şi aplecându-se să-i recupereze, se ghemui de durere.
- Au, fir-ar al dracu', mă doare rău! Cred că o să scap!
Angela sări de pe bancă, o ajută să se ridice şi-i puse papucii.
- Hai în pat!, îi zise şi porni cu ea la braţ către intrare.
Celelalte strânseră în grabă ţintarul şi cumpărăturile şi porniră după ele. La intrare, în partea dreaptă, se afla o rezervă, care de obicei era închisă. Rezerva aia avea un renume foarte prost. Acum, acolo se afla o bolnavă, iar lângă ea, un bărbat în halat alb, aşezat pe marginea patului, cu spatele către uşă
Femeile au intrat în tăcere în salon şi le-au luat la întrebări pe cele care nu părăsiseră încăperea.
- Ce s-a întâmplat? Când a venit?, întrebă Angela pe vecina de pat din dreapta.
- Cam ... o oră. Au adus o fată de prin... Giurgiu
În salon domnea o atmosferă sumbră, plină de obidă, revoltă înăbuşită, ură şi mai ales frică. Frică şi o dorinţă nebunească de a se lupta din toate puterile cu ceva nedefinit.
Frica domnea. Era pretutindeni. Dacă în urmă cu o oră era ascunsă, acum ieşea la suprafaţă, hidoasă, ticăloasă. Cuprindea pe fiecare după cum avea situaţia. A scăpat, apărea frica de trădare. Era în curs de..., apărea frica de nereuşită şi de trădare. Şi peste toate era frica de... moarte şi dorinţa disperată de a învinge. Femeile astea, care până atunci erau apatice, indiferente, preocupate de vieţile lor plate, cu activităţi, în general, casnice, acum erau dintr-o dată pline de o îndârjire teribilă care ar fi mutat munţii.
Grupul de gălăgioase se împrăştie. Fiecare la patul ei. Adina nu prea pricepea, dar se străduia fără să pună întrebări.
- Mai bine haide afară, să vedem ce-i cu fata aia de la rezervă! Stă securistul ăla călare pe ea, acolo, în loc s-o lase să moară liniştită! Scârbele dracu', cu legile lor cu tot! Că şi-n pat ţi se bagă, fir' ar mama lor a dracu'! spuse Angela cu voce scăzută. Vorbele ei se auziră în tot salonul şi ura fiecăreia s-a manifestat brusc fie prin foşnet de hârtie, fie prin trântit de cană, târşit de papuc sau pumni daţi pernei care nu se aranja cum trebuie.
Securistul care-i punea întrebări muribundei era acum ţinta urii comune. Vedeau în el un criminal, un vinovat pentru tot ce îndurau cu trupul şi cu mintea. Ura lor împotriva legii care le obliga să aibă copii nedoriţi, şi care le puneau în pericol viaţa şi familia, avea acum o ţintă palpabilă.
Pe rând, au început să se vânture pe holul dinspre ieşire, sub diferite pretexte. Uşa uşă
- Cine ţi-a făcut? Încearcă să-mi spui, hai, fă un efort! Cine? Unde locuieşte? Hai, încearcă! Şi relua întrebările ca un automat. Simţea în spinare privirile femeilor care treceau, cu sau fără treabă, pe hol. De multe ori întreba cu glas mai ridicat ştiind că este auzit. O făcea intenţionat. Nu-i păsa de ura împotriva lui. O cunoştea. Nu dorea decât să se facă temut, să le bage în cap că nimeni nu scapă uşor dacă nu se conformează legii. Or, el pentru asta era acolo! Să le prindă pe cele care făceau provocări, pe cele care le ajutau şi pe cei care tăinuiau. Nu conta dacă rămâneau pe drumuri copii, se destrămau familii, mureau mame. El trebuia să-şi facă datoria, să le pedepsească pe toate.
Angela, Mariana şi Adina au ieşit pe alee, unde se lăsase noaptea şi întunericul era alungat de felinarele aprinse. Acolo pe bancă au întâlnit alte femei care înconjuraseră pe soacra muribundei, venită cu Salvarea de la Giurgiu
Vorbele bătrânei aveau efecte diferite asupra femeilor din jurul ei. Reacţiona fiecare după ce avea în suflet, una bombănea, alta strângea din pumni, una înjura.
Peste zumzetul roiului de femei se auzi deodată o voce cunoscută de bărbat:
- Tăcere, treceţi la salon şi să nu mai iasă nimeni din pavilion! Vine masa! Fără gălăgie şi, câte una, treceţi la paturi!, le ordonă, nimeni altul decât dom’ Fotea.
Femeile se executară imediat, ca o haită de căţei învăţată să asculte de dresor. Una câte una se strecurau pe hol şi apoi în salon. La scurt timp îşi făcură apariţia şi cele două femei care serveau masa de seară: macaroane cu brânză. Erau tăcute şi se vedea limpede că abia aşteptau să termine corvoada şi s-o şteargă.
- Leano, vrei şi porţia mea? Eu am mâncat ceva de la chioşc şi nu mi-e foame!, strigă Angela.
Leana, ghemuită în pat, suportând dureri cumplite fără să scoată un sunet, îi strigă:
- Bine, adu-mi farfuria că am o foame de lup!
Angela se duse la ea la pat şi, o ajută să se ridice în capul oaselor ca să poată mânca. Leana simţi o durere ascuţită în vintre şi se strâmbă. Îşi reveni repede şi se apucă să mănânce întâi ce avea ea şi apoi ce-i adusese Angela.
În zece minute, farfuriile erau goale şi puse vraf pe căruciorul scârţâitor. Mâncaseră ca niciodată, repede, cu furie şi se băgaseră sub pături.
Nu trecu mult şi apărură cele două femei să-şi recupereze căruciorul. Intrară repede şi din uşă
- A plecat ăla! S-a dus dracu', ducă-se pe pustii!
- Şi fata?, întrebă Sofia
- A murit, săraca. Nu mai avea ce să-i facă, au adus-o prea târziu de la Giurgiu
Adina era uluită şi copleşită de atâtea evenimente la care participase în ultimele 48 de ore. I se părea că pătrunsese într-o altă lume, într-o altă dimensiune. Se simţea atât de nepregătită, atât de străină. Îşi luă capotul şi ieşi, încălcând ordinul dat de doctor. Simţea nevoia de mai mult spaţiu. Afară era cald şi o undă uşoară de vânt plutea printre coroanele uriaşilor castani. Trase adânc aer în piept. Se îndreptă către telefon. Formă automat numărul mamei să afle ce fac copiii. Apoi sună acasă. Îi răspunse soţul, cu care schimbă câteva banalităţi şi simţi nevoia de a-i spune ce s-a întâmplat cu fata de la Giurgiu
- A venit o fată din provincie, care şi-a făcut o provocare cu o bucată de muşcată pe care şi-a băgat-o în uter!, aproape că-i strigă ea iritată, în receptor.
- Cine a muşcat-o de uter?, întrebă el la capătul celălalt al firului.
- Dracu', cine s-o muşte de uter, tâmpitule!, şi-i trânti receptorul. Deodată, în spatele ei se stârni un hohot de râs nestăvilit. Leana, Angela şi Mariana, care ieşiseră după ea, şi pe care nu le observase în timp ce vorbea la telefon, au ascultat totul.
- Idiotul, auzi ce-a înţeles el!, se explică Adina, ruşinată parcă de prostia soţului ei şi începu şi ea să râdă.
Râdeau cu lacrimi, descărcându-se de nervi, de frică, de orice. S-au întors în salonul acum luminat doar cu lumina de veghe. Celelalte femei adormiseră.
Adina a mai rămas pe bancă. Se simţea extrem de obosită. După un timp se hotărâ să intre în salon. Pe hol, observă că uşa uşa
- N-am reuşit să fac nimic! Nimic, nimic!, îi zise cu un glas scăzut, aproape şoptit. Se recunoştea neputincios, învins, ca o... otreapă.
Adina nu-i răspunse şi se uita la el curioasă. Nu-i venea să creadă cât de schimbat era acest om, în numai câteva ore. Era terminat, epuizat, uzat şi neputincios.
- Nu mai pot! Am ajuns la capătul puterilor. Dacă nu se întâmplă ceva, eu cred c-am să fac un gest necugetat sau... am să mor! Doamne, ce gardă nenorocită!, mai zise micul doctor reluându-şi poziţia prăbuşită.
Adina reuşi să se mişte şi îi puse o mână pe umăr.
- Nu puteţi... sunteţi Dom’ Fotea! Nu-şi găsea cuvintele. Îi veni în minte grecoaica din patul de pe mijloc:
Marianti, grecoaica, are nevoie de dumneavoastră, ea vrea copii şi toate celelalte care vor copii! Şi cele care nu mai vor copii! Aşa a fost să fie! Nu e vina dumneavoastră..., n-o puteaţi salva, era prea târziu! Prea târziu! Legea e de vină!, încerca Adina să-l încurajeze fără rezultat.
- Bine, bine! Du-te la culcare!, o expedie doctorul cu voce slabă, fără să-şi schimbe poziţia.
Adina ieşi uşor pe uşă
Nici nu adormi bine şi se trezi speriată de lumina aprinsă brusc şi zgomotul făcut de asistentă, care venise înarmată cu trusa plină cu seringi, pentru cele care aveau de făcut injecţii. Se auzi câte un “of”, “mai uşor”, sau “în partea cealaltă”, apoi zdroncănitul capacului trusei şi în sfârşit, lumina se stinse şi după ce uşa
La şase dimineaţa, acelaşi ritual şi aceeaşi asistentă iritată. Apoi, au urmat femeile de serviciu, care cotrobăiau prin sertarele metalice ale noptierelor, după resturile de pâine sau alte alimente, măturau şi spălau cimentul din salon, fără a lua în seamă pe nimeni. Râdeau sau comentau evenimente din propria lor familie, ori întâmplate aiurea în lumea de dincolo de gardul spitalului, fără nici o jenă
La vizită apărea un cârd de studenţi, ce însoţea pe cei doi medici şi o asistentă. Treceau de la un pat la celălalt, discutând între ei şi, de la caz la caz, schimbând medicaţia, recomandând nişte analize sau făcând ieşirea din spital. Cei doi medici erau, de obicei, doctorul Fotea şi doctorul Dumitrescu-grasu', pentru că Dumitrescu celălalt era mai mult plecat pe la nu se ştie ce conferinţe şi şedinţe. În raport de situaţia în care se afla pacienta era, sau nu, chemată la control şi acolo i se făcea, sau nu, chiuretajul mult aşteptat.
Studenţii, de cele mai multe ori se uitau ca... "curca'n lemne", după cum spunea Leana, cu feţe apatice, total lipsiţi de interes faţă de paciente, dar cu frică de cei doi medici. Deveneau brusc interesaţi, în situaţia în care unul dintre medici îşi amintea că e însoţit de ciurda foşnitoare şi se adresa lor a luare aminte. O dată vizita terminată, se îngrămădeau triumfători pe uşă
Femeia de serviciu, cea de dimineaţă, şi cea de la oficiu, împingea de zor la căruciorul scârţâitor pe care se afla o oală mare, emailată, plină cu ceai din plante, uşor îndulcit, un coş cu pâine tăiată felii, un castron mare cu gem sau brânză tăiată bucăţele. Fiecare bolnavă primea porţia de ceai, o cană sau chiar două, dacă cerea careva, o felie de pâine şi o lingură din gemul fără nici o apartenenţă evidentă la vreun fruct. Toate erau depozitate pe noptiere. Treaba odată făcută, femeile se retrăgeau cu “scârţul”, cum îi spunea Leana căruciorului şi se lăsa liniştea.
După masa de dimineaţă, program de voie în raport de starea sănătăţii. Trupa gălăgioasă se regrupă pe paturile alăturate, al Angelei şi Adinei, comentând fragmentat ceea ce se întâmplase de cu seară şi trecând treptat pe la problemele fiecăreia în parte. “Măcănituri”, aşa cum zicea Leana, care făceau timpul să zboare până la masa de prânz. Înainte de masă, îşi făcu apariţia asistenta care făcea injecţiile. Aceleaşi “of”-uri, şi comentarii, aceleaşi trântituri de capac peste cutia metalică plină cu seringi.
Ritualul mesei de prânz fu acelaşi, Leana îşi primi aceeaşi supă de la Adina, ba chiar şi o prăjitură cu mere de la Sofia şi făcu tot felul de remarci la adresa ghiveciului făcându-le pe toate să râdă în hohote. Femeile responsabile cu scârţul se răstiră în glumă la ea şi când să audă cunoscutul slogan Leana le-o luă înainte zicând:
- “Ce-i aici, casa orbilor, azil, hotel”?, şi izbucniră în râs până şi femeile de serviciu. Deodată, Leana, în mijlocul unui hohot, se crispă. Un alt junghi. Îl suportă plină de speranţă şi trecu peste asta.
După masă, unele se culcară, altele, cele chiuretate, erau în paturi deja, iar cele şase se pregătiră de plimbarea de după-amiază, cu telefoanele de control a celor de acasă. Elanul nu mai era ca acela din ziua precedentă, zi care le va marca pe unele pentru toată viaţa. Erau acum, ceva mai domoale, mai triste, mai mâhnite şi mai înrăite. Nu prea ştiau bine ce aveau de făcut, dar ştiau împotriva cui să-şi îndrepte ura care creştea puţin câte puţin, cu fiecare greutate a vieţii. Un lucru cât de mărunt aduna ură peste ură.
S-au plimbat pe aleile parcului din centrul spitalului apoi s-au întors pe banca din faţa intrării pavilionului lor, unde au mai măcănit până la masa de seară care le-a adus o minune de salată orientală din cartofi şi ceapă. Comentariile stârneau hohote de râs, iar Leana era eroina principală. Cu toată limba ei ascuţită şi vorbele ei fără perdea, Leana a reuşit să obţină admiraţia şi chiar dragostea femeilor din salon. Îi plăcea să fie în centrul atenţiei. Dar, acum, nu mai avea aceeaşi siguranţă, junghiurile îi dădeau ghes din ce în ce mai des. Îi părea rău că dom’ Fotea nu mai era de gardă şi s-ar fi întâmplat în noaptea asta...
Brusc, Leana se strâmbă de durere, dar nu scotea nici un sunet. Avea dureri ca la naştere. Avorta.
Adina îi făcu semn din cap Angelei, spre Leana. Angela pricepu şi se duse să vadă cum stă. Se întoarse repede şi zise ca o cunoscătoare:
- Are contracţii. O să scape la noapte! Se descurcă bine!
Se întoarseră fiecare la preocupările ei şi, din când în când, îşi aruncau una alteia, de la un rând de paturi la altul, după afinităţi, vorbe de ele înţelese. Leana avea dureri din ce în ce mai mari. Se ridică din pat şi se lăsă pe vine, cu picioarele goale pe ciment.
- Treci în pat! Ai să răceşti!, îi zise vecina şi încercă să o ridice pe pat.
Leana stătea chircită şi nu se dădea ridicată. Sări brusc pe marginea patului şi stând atârnată de la mijloc în jos, se ţinea cu mâinile de bara din cealaltă parte a patului. Aşa, în poziţia asta, respira repede, ca un câine şi din când în când îl înjura groaznic pe un bărbat pe care-l chema Mihai. Când se mai potoleau durerile, nu mai scotea nici un sunet, dar nici poziţia nu şi-o schimba.
Angela se duse la ea. O mângâie şi reuşi s-o suie pe pat. Leana se prinse cu mâinile de bara de la capătul patului şi înjură iar. Angela o mângâie şi-i spuse să înjure cât poate, dacă aşa se simte mai bine şi apoi strigă la Adina să se ducă la cabinet să anunţe medicul de gardă. Adina rămase ca o stană de piatră, nu înţelegea ce se petrece, de parcă avea un gol în cap. Sofia
De la cabinet a venit o asistenta din seara precedentă. A văzut-o pe Leana şi a zis:
- E bine, mai ai puţin. Să mă strigi când eşti aproape! Vezi dacă nu eşti cuminte?, şi plecă liniştită.
Leana o înjură de mamă, apoi se linişti. Angela se ghemui cu ea pe pat. Adina îi aduse pachetul ei cu vată şi-i schimbă tamponul îmbibat cu sânge. Gestul ăsta o costă pentru că îi veni să vomite şi se făcu albă la faţă. Duse tamponul la baie
Unele femei adormiseră. Leana era cuprinsă de dureri din ce în ce mai mari şi mai des. La un moment dat a coborât din pat, cu gând să meargă la baie, dar, în mijlocul salonului, au cuprins-o durerile. Se ghemui, pe ciment, în patru labe
Ochii Adinei se măriră de groază şi rămase ţintuită în pat.
Angela se grăbi s-o ridice pe Leana care, acum, se târâia din ce în ce mai repede pe ciment. Cu părul ciufulit, cu cămaşa lipită de corpul slăbănog din cauza transpiraţiei, Leana semăna foarte mult cu un personaj din desenele animate, Mowgli, arătare ce se târâia năucă de parcă ar fi căutat ceva pierdut.
Când Leana ajunse în dreptul ei, Angela o prinse şi o ridică brusc în picioare. Leana, cu privirea rătăcită, o cercetă şi când o recunoscu, docilă, se lăsă împinsă către pat, în vorbele blânde ale Angelei.
- O să-ţi treacă, hai, treci în pat! Ne-ai speriat ca... naiba! Vine acu' asistenta! Nu te mai da jos din pat! Vorbele Angelei au avut efect şi, probabil, că o lăsaseră şi durerile, pentru că Leana s-a calmat.
Sosi ora injecţiilor. Asistenta îşi făcu apariţia şi, înainte de toate, o cercetă pe Leana.
- Eeee, hai că mai ai puţin! Eşti aproape gata!, zise ea încântată.
- A avut dureri foarte mari, îi zise Angela care sta la marginea patului.
- Da, e normal dragă, e ca o naştere obişnuită!, îşi zise şi îşi începu programul de împuns popouri.
- Să mă chemi neapărat, să văd cum e...! Auzi?!! Altfel, te iau ăştia la întrebări!, zise ea din uşă
Liniştea se aşternu peste salon. Se auzea doar vocea murmurată a Angelei care o încuraja pe Leana şi-i dădea sfaturi, mai mult ca s-o liniştească.
Adina se rezemă de pernă şi rămase în aşteptare. Îi era frică să se culce. Inima-i bătea să-i spargă pieptul. După un timp se mai linişti şi chiar simţi pleoapele grele. Deodată, Leana, susţinută de Angela, coborî din pat şi se duse către uşă uşă
- Unde o duci? întrebă Adina în şoaptă.
- Vrea la baie
Pe la jumătatea salonului, Leana se opri brusc
- Au, mi-a căzut ceva!, îi zise Leana şi rămase pironită.
Angela se repezi şi aprinse lumina. Adina sări din pat, mai aproape, să vadă ce-i. Jos, pe ciment, între picioarele femeii, se afla un uriaş cheag de sânge. Avea forma unui ficat. Pe picioare, Leana era plină de sânge.
- Nu te uita în jos! strigă la ea Angela.
Adina simţea că va leşina. Mai era şi mirosul acela de sânge, care-i făcea rău. Se ţinu cu mâinile de pat şi căută să se aşeze.
- Nu leşina, du-te şi cheamă asistenta! îi zise repezit Angela în timp ce o susţinea pe Leana.
Până să priceapă Adina ce avea de făcut, Leana se urni brusc şi o porni către baie, rămânând în urma ei ficatul acela şi dâre de sânge, lăsate de papuci.
Angela o urmă, iar Adina se duse să cheme asistenta care-şi făcu apariţia cu o piruetă, blocând uşa
- Unde e!, întrebă ea ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit, întrebând de Leana.
- La baie
- Da, ce-i aici? întrebă ea intrigată, văzând abia mai târziu marele cheag de sânge.
- Nu ştim, că... n-am putut să ne uităm!, răspunse aceeaşi femeie.
Asistenta strigă din uşă
O găsi acolo, ghemuită, lângă uşă
- Ce-ai făcut? Gata? Ia să văd! şi cercetă ceva cam cât degetul mare al mâinii, ce se afla pe ciment.
- Chestia asta m-a chinuit atâta timp?, întrebă Leana cu voce pierită.
- Bineeee, gataaa, ai scăpat! E în regulă! Treci să te vadă domnul doctor! şi o împinse către cabinet. Apoi, cu o compresă, recuperă de pe ciment obiectul chinurilor bietei Leana şi-l cercetă îndeaproape.
- E bine, domn’doctor, nimic deosebit! strigă ea către uşa
Abia acum urma mult aşteptatul chiuretaj, la care sperau toate cele care-şi făcuseră provocări ce nu declanşaseră încă avortul.
Angela rămăsese pe hol s-o aştepte pe Leana.
Adina văzuse totul ca în transă. Urechile îi vâjâiau şi obiectele din jur parcă pluteau. Se îndreptă spre patul său. Nici nu se urcă bine în pat că îşi făcu apariţia femeia de serviciu, care luă marele cheag de sânge şi-l duse la baie
La scurt timp, apăru Leana cu capul sus, susţinută de o parte şi de alta de asistentă şi de Angela. O duseră până la pat. Pierită şi epuizată, Leana se lăsă în grija lor şi fu băgată sub pătură.
- Eşti, gata, acum nu mai ai probleme! Vezi, fă în aşa fel să nu mai vii pe aici! îi zise asistenta să se afle în treabă. Era convinsă că vorbea degeaba, dar ea o spunea în speranţa că cineva, cândva o va asculta.
A doua zi, Leana coborî din pat abia după-amiază, iar Mariana plecă acasă, conform învoirii.
- Mă duc şi spăl o cadă cu rufe şi gata! Am terminat. Vin luni de dimineaţă şi am scăpat! Tu... mai stai?, îi zise ea Adinei înainte de plecare.
- Sigur că da, numai să nu înnebunesc aici până plec! îi răspunde Adina care se simţea copleşită de ultimele evenimente şi părăsită. Se gândea că acum, mai precis luni, Leana, Angela şi Sofia
Floricica a fost propusă de dom’ Fotea pentru examinare, la o comisie în cadrul Ministerului Sănătăţii. Doctorul Fotea se lupta cu morile de vânt pentru a-i obţine aprobarea pentru legare de trompe. Nu putea s-o lase să facă copii anormali şi îi întocmise un dosar uriaş care cuprindea tot felul de analize doveditoare. Luni, Floricica va afla cum îi vor fi "bobii", după cum spunea Leana.
Au plecat în grup s-o conducă pe Mariana până la poarta spitalului.
- Mamăăă, ce bine arăţi în... civil!, îi zise Leana care-şi căpătă din vigoare. O să vii şi peste trei luni, dacă nu faci rost de prezervative negăurite de Nea Nicu! Îi strecură ea un fel de compliment-urare.
- Taci, băiii... tu vorbeşti? Aseară cine umbla ca Mowgli prin salon? Eu? Mai bine vezi unde pui numărul de telefon că... vreau să mă suni când ai intrat la facultate! Auzi?!!, o puse la punct Mariana.
La poarta spitalului se pupară şi şi-au promis că se vor suna.
- Târâie-te, să nu murim aici! strigă după ea Floricica.
Mariana îşi târâi picioarele, după un obicei al spitalelor, până în staţia de troleibuz unde privirile celorlalte nu au mai putut-o mângâia. Acasă o aşteptau copiii şi soţul şi... o altă lume care în curând se va intersecta iar cu cea din care tocmai plecase.
Se întorceau încet, pe aleile parcului. Leana trăncănea ceva cu Floricica, Sofia
Veronica Bectaş (Decembrie, 1988)
